Pentru cei mai mulți dintre noi, înghețul reprezintă granița dintre vară și iarnă în spațiul grădinii. Este momentul când decidem să mutăm în casă și cele din urmă ghivece și să ne restrângem spațiul de relaxare în conformitate cu vreme. Cu toate că o asemenea perspectivă este adecvată (și, dacă nu am face-o, multe dintre plantele noastre ar suferi parțial sau total), mai există o soluție pe care foarte puțini o pun în aplicare: o serie de modificări aduse grădinii, ce pot crea, pentru o scurtă perioadă de timp (câteva săptămâni), un nou topos în locul celui pierdut.
Grădinile care se pliază cel mai bine pe o astfel de filozofie sunt, de cele mai multe ori, cele mici, pentru că nu necesită schimbări atât de majore, reducând semnificativ volumul de muncă investit. Dar dacă aveți o grădină spațioasă și doriți totuși să operați modificările de mai jos, o puteți face parțial, delimitând vizual și funcțional cele două zone nou create.
Înainte însă de a detalia operațiile necesare, iată care sunt funcțiile unei asemenea grădini, și, implicit, care sunt avantajele ei contextuale:
- Poate prelungi iluzia verii cu până la trei săptămâni, în funcție de toamnă, de vreme și de numărul de modificări operate.
- Poate reconfigura percepția dumneavoastră asupra spațiului din grădină, în special dacă vorbim de numai câțiva zeci de metri pătrați în spatele casei dumneavoastră de la oraș.
- Ajută la elaborarea unui plan mai lax și, desigur, mai creativ pentru grădina de anul viitor.
- Scoate la iveală și marchează zone de importanță vizuală din spațiul cu care lucrați, pe care ați ajuns să le ignorați în timp.
Modificările pe care trebuie să le faceți sunt și ele de două categorii: extensive și minimale. Prima categorie se referă la alterarea grădinii ca ansamblu, și țintește în principal speciile perene și mobilele permanente. Cea de a doua ia în calcul plantele anuale, ghivecele și mobilierul contextual de grădină. În cazul ambelor trebuie avută în vedere desfășurarea cărărilor și a aleilor din grădină.
Modificări extensive
- Îndepărtați absolut orice însemn de degradare vegetală, de la cele mai putrede resturi, la tulpini fără frunze, crengi uscate, etc. Păstrați numai plantele intacte și frunzele colorate omogen. În acest punct, lecția Zen este totală: curățenia perfectă va face să arate bine orice spațiu, iar o frunză galbenă sau maro cade altfel pe un gazon impecabil, pe o alee măturată în detaliu sau într-o baltă nerezolvată la timp. Altfel spus, învățați decența spațiului dumneavoastră, și îi veți înțelege frumusețea ingenuă, indiferent de vreme.
- Reduceți coroanele tufelor și ale plantelor agățătoare. Dacă acestea mai au frunze multe (caprifoiul, trandafirii târzii), scuturați-le cât de bine puteți. Caprifoiul, în special, rezistă bine pe durata iernii. Profitați de asta, dar păstrați-l impecabil. Dacă, pe de altă parte, au frunze mai puține, îndepărtați-le și folosiți-vă de geometria subtilă și barocă a ramurilor.
- Regândiți aleile temporare. Greblați cu mare atenție pietrișul, încercând să obțineți nuanțe monocrome sau, cel puțin, omogene. Trasați câteva alei minore, dându-le aceeași greutate ca pe aceea a aleilor de bază.
- Îndepărtați orice prezență artificială din grădină, cu excepția mobilierului funcțional (dacă există). Stâncile artificiale, piticii colorați de grădină, furcile ce mimează un aspect campestru, carul fals cu ultimele trei mușcate – toate trebuie îndepărtate. Toamna e un anotimp mai sincer și orice inserție de acest tip este fatală unei grădini de acest fel.
- În final, asigurați-vă că toate zidurile și gardurile sunt în stare foarte bună sau, cel puțin, curățate de vegetație moartă, praf și crengi.
Citiți despre modificările minimale și sugestiile de flori în partea a doua.