Terenurile mai largi şi spaţiile care respiră din jurul casei dumneavoastră pot fi îmbogăţite în fiecare primăvară şi toamnă cu pomi sau arbuşti noi, diferiţi de cei existenţi, pentru a varia cât mai mult diversitatea vegetală pe care o gestionaţi. Pentru a avea un control optim asupra acestor procese şi în acelaşi timp pentru a reduce cât mai mult efortul amenajării grădinii, este indicat să vă construiţi o mică pepinieră.
Avantajele unui asemenea plan se văd în timp: reducerea costurilor generale prin folosirea propriului puiet este semnificativă; multifuncţionalitatea unei pepiniere devine evidentă după primul an; ajustarea propriilor culturi la nevoile grădinii este mai lejeră, etc. Secondate de pasiunea grădinarului, pepinierele sunt soluţia optimă pentru un număr de probleme ce s-ar rezolva altfel cu greutate şi cu mulţi bani.
CEREȚI AICI O OFERTĂ PENTRU PEPINIERA DUMNEAVOASTRĂ
Iată o listă cu principalele funcţii ale unei pepiniere de întindere medie:
- Acoperă nevoile unei gospodării / case medii în ceea ce priveşte producţia de puiet de pomi, copaci, tufe, plante căţărătoare, etc.
- Întreţine condiţiile bioclimatice optime pentru un atare proces.
- Separă spaţiul util de spaţiul de agrement, fapt esenţial atât pentru creşterea adecvată a puietului cât şi pentru condiţiile de confort din grădină.
Pe lângă aceste avantaje generale, pepinierele pot fi folositoare şi atunci când sunt dublate de construcţii adiacente (sere, răsadniţe), dezvoltând astfel funcţii suplimentare. Această mişcare de coroborare a pepinierei cu celelalte spaţii necesare pentru menţinerea plantelor din grădină este tot mai mult folosită pentru că economiseşte spaţiu, crescând simultan eficienţa muncilor de întreţinere.
Cum ar trebui să ne organizăm pepiniera? Iată mai jos un plan concentrat:
- Dedicaţi cel puţin jumătate din suprafaţa utilă a pepinierei pentru pomi şi alţi arbori. În funcţie de spaţiul pe care îl aveţi la dispoziţie, plantaţi puietul în aşa fel încât creşterea acestuia să nu intervină în activităţile dumneavoastră zilnice din pepinieră. Separaţi pomii fructiferi de copaci prin delimitări clare.
- O pătrime din spaţiu poate fi dedicat creşterii de flori ce vor fi apoi transplantate în grădină. Tot aici puteţi să vă ocupaţi de îngrijirea florilor de apartament.
- Păstraţi o pătrime pentru construcţiile secundare, unelte şi accesorii de grădină.
- Rezervele de îngrăşământ pentru pomi trebuie separate într-un colţ al pepinierei pentru ca aceştia să nu intre în contact cu aciditatea crescută specifică îngrăşămintelor naturale sau artificiale.
Depinde numai de dumneavoastră cât de mult alegeţi să variaţi sau extindeţi pepiniera. Nu uitaţi însă că cu cât mutaţi mai mult din activităţile de grădinărit în zona pepinierei, cu atât mai curată şi mai aerisită va rămâne grădina.
Astfel, florile de ghiveci şi bulbii de flori pot fi păstraţi într-o seră din pepinieră pentru o dezvoltare optimă, grătarele de grădină pot fi depozitate în siguranţă în acest spaţiu nou creat, în timp ce decoraţiunile sezoniere şi mobila de grădină îşi pot găsi, la rândul lor, un loc ordonat şi uşor accesibil.
Contactaţi-ne să vă demonstrăm că, oricare ar fi anotimpul, clima sau tipul amenajării grădinii, pepinierele pot fi soluţii utile pe termen lung pentru spaţiul dumneavoastră de relaxare.
CEREȚI AICI O OFERTĂ PENTRU PEPINIERA DUMNEAVOASTRĂ
Citiţi şi despre: