Începând cu a doua jumătate a secolului XX, lacurile au devenit mai accesibile în grădini. Fie că optaţi pentru un lac artificial, fie că doriţi să amenajaţi un lac natural, soluţiile pe care le aveţi la dispoziţie sunt virtual nelimitate. Iată iniţial câteva considerente generale, ce trebuie urmate pentru a vă asigura că veţi avea parte de un lac curat şi frumos pe întreaga perioadă a anului:
- În cazul în care suprafaţa lacului este mai mare de 10 m2, aveţi nevoie de un sistem de scurgere. Un lac fără un asemenea sistem tinde să se umple de vegetaţie şi alge. Algele de apă dulce se înmulţesc repede sub influenţa razelor solare. Deşi există soluţii chimice de diminuare a acestora, ele sunt mai degrabă scumpe dacă aveţi un volum mare de apă. Un circuit natural sau artificial al apei va face lacul mai curat, păstrând în acelaşi timp echilibrul biotopului.
- Lacurile artificiale construite cu ajutorul unei folii protectoare într-o groapă pe care aţi săpat-o în prealabil, au nevoie de vegetaţie variată pentru a-şi crea în timp mediul specific. Aceasta presupune diferite tipuri de ierburi şi salate subacvatice, flori, papură, trestie, etc.
- Nu construiţi lacul în calea unui pârâu sau în imediata vecinătate a unui râu. Suprafaţa lacului ar trebui să fie deasupra cotei de inundaţie a sursei de apă cu cel puţin 20 cm.
- Oricare ar fi tipul lacului, păstraţi o distanţă de cel puţin 10 m între lac şi casa dumneavoastră. Cu cât e mai mare oglinda apei, cu atât mai multe insecte se vor aduna în jurul ei în timpul serii. Observaţia este importantă în special pentru lacurile naturale, unde distanţa recomandată este de minim 20 m.
Odată lacul instalat, posibilităţile de înfrumuseţare a acestuia sunt limitate numai de imaginaţia dumneavoastră. Luaţi în calcul următoarele sugestii ca să aduceţi în grădină un spor de autenticitate, evitând kitsch-ul.
- Anumite specii de peşti, ca Xipho (Xiphophorus helleri) se pot obişnui în lacurile de exterior, atâta vreme cât vor primi în mod regulat hrană şi dacă vor fi mutaţi iarna într-un loc mai călduros. Dacă lacul dumneavoastră este mai mare, speciile autohtone fitofage sunt binevenite.
- Plantaţi nuferi în ghivece subacvatice. Dacă nu aţi găsit un asemenea ghiveci, tăiaţi baza unui ghiveci clasic şi aşezaţi-l pe fundul lacului, la o adâncime de aproximativ un metru. În felul acesta o mică suprafaţă din lacul dumneavoastră se va acoperi, din iunie şi până la jumătatea lui august, cu frunze mari, elegante, şi cu flori albe sau mov.
- Evitaţi fântânile arteziene de plastic. Sunt de preferat fie cele de piatră, care au nevoie de destul de mult spaţiu şi de îngrijiri regulate, sau cele de metal. Acestea din urmă sunt excelente pentru că pot fi ascunse în vegetaţie aproape complet. Dacă alegeţi această variantă, asiguraţi-vă că pompa de apă şi sistemul de filtrare sunt performante şi de cea mai bună calitate.
Plantaţi ierburi de apă la marginea lacului, dar urmăriţi creşterea lor şi ţineţi-o sub control. Aceste ierburi se înmulţesc extrem de repede şi pot acoperi întreaga suprafaţă a lacului în cazul în care adâncimea acestuia nu este foarte mare.