Dacă, în cazul plantelor de grădină, vă puteţi baza pe legile naturii, trebuie să acordaţi o atenţie deosebită în ceea ce priveşte cantitatea de apă cu care udaţi plantele de ghiveci ce îşi petrec vara şi începutul de toamnă afară. Indiferent de tipul ghiveciului (suspendat, fix, jardinieră cu mix de plante, boluri pentru pervazurile exterioare), există un set de reguli de urmat.
Veţi avea în vedere necesarul de apă care poate diferi de la o plantă la alta. Nu aşezaţi în acelaşi ghiveci plante cu nevoi de apă diferite.
Cu cât se apropie de iarnă, activitatea plantelor scade. Implicit, necesarul de apă se reduce. Nu trebuie să vă îngrijoraţi observând că plantele nu mai consumă în octombrie cantitatea din iulie; oricum, şi evaporarea este mai redusă. De aceea, cea mai bună soluţie este să udaţi moderat atunci când plouă, imitând natura. Reduceţi treptat, fără pauze şi, începând cu luna noiembrie, nu mai udaţi decât atunci când pământul vă pare prea uscat.
De asemenea, orientaţi-vă după prezenţa frunzelor pe tulpini. Dacă planta se desfrunzeşte, reduceţi conform acestui proces. Dacă, pe de altă parte, observaţi defoliaţie (cădere precoce a frunzelor), aceasta poate avea legătură cu lipsa apei şi puteţi mări cantitatea pentru o săptămână sau chiar mai mult.