Crăciuniţa
Euphorbia pulcherrima este o plantă originară din Mexic, cu bractee spectaculos colorate în nuanţe cel mai adesea de un roşu intens, în formă de stea, pe care foarte multe persoane le consideră flori. Dat fiind că există peste 100 de soiuri cultivate, culoarea variază; aşadar vă puteţi procura Euphorbia pulcherrima cu bractee roşii, portocalii, vernil, crem, albe, roz, şi chiar marmorate. Totuşi, alegerea cea mai populară rămâne crăciuniţa roşie.
Planta are nevoie de lumină pentru a căpăta o culoare strălucitoare, însă trebuie protejată de căldura excesivă. De asemenea, crăciuniţa are nevoie de 12 ore de întuneric zilnic înainte ca bracteele să îşi schimbe culoarea. În mod normal, în luna decembrie, acestea au deja o culoare intensă, extraordinară. Dacă în locuinţa dumneavoastră temperatura de confort este mai ridicată, încercaţi să îi găsiţi un loc mai răcoros. Un hol neîncălzit s-ar putea să nu fie suficient din punct de vedere termic. Cea mai bună soluţie este o cameră la temperatură medie de 20º C; aşezaţi crăciuniţa lângă geam şi asiguraţi-vă că nu se află foarte aproape de sursa de căldură. De asemenea, e bine să nu îi schimbaţi locul foarte des, pentru că Euphorbia pulcherrima e o plantă relativ sensibilă.
- Surprinzător pentru cei care sunt obişnuiţi să cultive crăciuniţa în ghiveci, în condiţii naturale optime, această plantă se dezvoltă ca arbust sau copăcel. Există specimene de 4 m înălţime.
- Aztecii foloseau planta ca antipiretic şi, respectiv, ca pigment.
- Crăciuniţa (sau Steaua Crăciunului) a fost asociată cu sărbătoarea Crăciunului prin tradiţie franciscană, începând din secolul al XVII-lea.
Vâscul
Viscum album, cea de a doua plantă neconiferă care devine relevantă în preajma Crăciunului, e asociată cu norocul şi o stare generală pozitivă deşi, ironic, această plantă este un parazit. Nu confundaţi însă diversele varietăţi de vâsc cu mătura vrăjitoarei: diferenţa dintre vâsc şi mătura vrăjitoarei se face cel mai uşor prin fructele albe ale vâscului.
Calităţile organoleptice ale acestei plante, împreună cu cele medicinale, şi, nu în ultimul rând, magice, au transformat-o într-un simbol al dualităţii. Sensurile pozitive asociate cu vâscul sunt normate de o a doua zonă, marcată de toxicitate, inconsistenţă şi chiar fragilitate. Fiind un hibrid, vâscul va fi întotdeauna legat de referinţa sa şi este bine de ştiut că specia ce creşte pe meri sau plopi este diferită de cea care se găseşte pe carpeni şi pruni sau de cea de pe pini.
Dincolo de formele populare, agăţarea vâscului deasupra intrării în casă a devenit o tradiţie şi la noi care, chiar dacă nu este la fel de extinsă ca cea a bradului de Crăciun, devine tot mai populară în ultima vreme. Cea mai bună soluţie este să achiziţionaţi vâsc proaspăt (petalele trebuie să aibă culori clare, iar fructul să fie plin, în nuanţe lăptoase) cu câteva zile înaintea Crăciunului. Dacă îl veţi feri de căldură excesivă, o să se păstreze într-o formă rezonabilă până în preajma Anului Nou.
- În unele zone, crenguţa de vâsc nu este îndepărtată de la intrarea din casă până după sărbătoarea Bobotezei.
- Specia cea mai rezistentă şi cea mai eficientă medicinal este Viscum album album. Acesta creşte pe meri, tei, plopi şi stejari.
- În America, urmând tradiţia irlandeză, vâscul este considerat un păstrător al norocului şi bunăstării casei. A nu avea vâsc de sărbători e întotdeauna de rău augur.
